Școala Gimnazială ,,Oprea D. Iorgulescu”
~scurt istoric~
Câmpulungul, prima capitală a statului independent, Țara Românească a fost printre puținele orașe ale țării, care a întrunit condițiile economice și culturale necesare înființării unui centru de învățământ organizat, care cu excepția unor mici întreruperi, și-a continuat activitatea instructiv-educativă din 1669 până în prezent.
La 10 mai 1669 domnitorul (Țării Românești) Antonie-Vodă din Popești (1669-1672), înțelegând nevoia unei case de învățătură la Câmpulung, a înființat aici prima școală din Țara Românească pentru copiii orășenilor și ai țăranilor din comunele învecinate. Astăzi orașul Câmpulung-Muscel se poate mândri cu faptul că aici a fost întemeiată cea mai veche școală domnească, cu predare în limba română/1 Capitala țării, București, tocmai după 11 ani, adică în 1680, a fost înzestrată de domnitorul Șerban Cantacuzino cu școala Sf. Sava.
Școala s-a ridicat pe terenul cumpărat în anul 1669 de Radu Năsturel, mare logofăt de la Stroe Leurdeanu din Golești cu 100 ughi (galbeni) și aflat lângă piața de atunci a orașului. Astăzi terenul este ocupat de casele familiei Berechet și de toate clădirile ce se văd pe prelungirea străzii Negru-Vodă, spre sud și pe strada I.L.Caragiale până la intersecția acesteia, în Tabaci, cu strada Constantin Brâncoveanu. Școala a fost înzestrată și cu edificii care să servească drept locuință pentru copiii silitori ce proveneau din mediul rural.
Tot pentru prima dată apare necesitatea de a se crea o instituție care să se ocupe de buna organizare și supraveghere a activității școlii. Este vorba de o epitropie a școlii.
La 28 martie 1670, Antonie Vodă emite un al doilea hrisov, prin care pune școala sub directa supraveghere a mitropoliților Țării Românești ,,ori care ar fi aceștia”. Mitropolitul Teodosie a fost primul ispravnic al școlii cu limba de predare română/2 Mitropoliții vor lăsa activitatea școlară pe seama preoților de la Biserica Domnească situată în apropiere, de unde, probabil, își va lua numele de ,,Școala Domnească”.
Din punct de vedere financiar școala ,,socotit-am domnia mea că nu va putea ține fără milă domnească, ci am dat domnia mea și am miluit cu jumătate din toată vama Rucărului-Dragoslavele să aibă luare pre an, să hie plata dascălilor și de hrană copiilor”. Școala mai avea ca sursă de venituri și chiria percepută de la prăvăliile existente pe terenul ei.
Școala Domnească din Câmpulung a funcționat continuu în propriul local, până la 1737, când în urma unui război austro-turc desfășurat în zona montană a Țării Românești, a trebuit să-și întrerupă activitatea, fiind arsă și dărâmată împreună cu clădirile din jur (marea biserică catolică Sfântul Iacob–Bărăția-).
După o scurtă întrerupere, școala își va relua activitatea pe lângă Biserica Domnească, în chiliile construite anume, în curtea acestei biserici. Ruinele fostei școli s-au văzut până acum aproximativ 60 de ani în grădina casei lui Nae Paul din Câmpulung.
Terenul vechii școli va fi arendat, de preoți, pe termen lung, orășenilor.
Aici, în chiliile Bisericii Domnești a funcționat școala până-n timpul domniei lui Mihai Șuțu (1791 martie–1793 ianuarie), care la stăruința comitului Dumitrache Ruset (întemeietorul schitului Mărculești-Flămânda), în 1792 a încuviințat mutarea școlii în fosta casă a comitului Ion Craioveanu donată schitului Marculești-Flămânda, situată în oraș, lângă poarta dinspre răsărit a Bisericii Sfântul Ilie. Astăzi locul acesta face parte din piața mare a orașului.
În această clădire și-a desfășurat activitatea pănâ în 1821, când Școala Domnească a fost închisă și de această dată a încetat și caracterul ei oficial, dar nu și procesul instructiv-educativ, căci școala își va relua activitatea probabil în 1825 într-o casă dăruită de egumenul mânăstirii Câmpulung, Dositei, lângă actualul Colegiul Național ,,Dinicu Golescu”, în apropiere de mânăstire.
Școala Domnească din Câmpulung a avut ca dascăli în perioada secolelor al XVII-lea și până la începutul secolului al XIX-lea pe: Dumitru, care a funcționat de la întemeierea ei până în anul 1680; Radu Lăngescu, până la 1689; Adam, până la 1744; Ștefan Motreanu, de la 1746-1748; Ioan, până la 1780; Teofan, până la 1782; Ioniță, până la 1813 și Oancea până la 1819.
La începutul secolului al XIX-lea școlile s-au înmulțit, dar funcționau în aceeași stare de neorganizare, întrerupere și sub tutela bisericilor. După 1831 instituția nou-creată Eforia școalelor, se va preocupa de organizarea școlilor naționale în orașele reședință de județ, de pregătirea profesională și didactică a profesorilor, iar magistraturile orașelor erau obligate să găsească localul necesar pentru noul tip de școală.
La 26 noiembrie 1831, primarul orașului Câmpulung, Gheorghe Anghel, primește poruncă de la Eforia școalelor naționale să caute casă de școală, la care poruncă el răspunde că funcționarii orașului ,, au găsit cu cale ca să facă școală în casele cele egumenești de la Sfânta Mânăstire dintr-acest oraș”.
Prin ordinul Nr.88 din 15 ianuarie 1832, Eforia școalelor din București face cunoscut primarului din Câmpulung că a numit ca profesor la școala nou înființată, de instituția sus menționată, pe Dimitrie Jianu. Cursurile școlare încep la 14 martie 1832, cu 30 elevi, în incinta caselor domnești aparținând Mânăstirii Negru-Vodă. La 23 iunie 1832 Școala Națională (Domnească) este vizitată de Paul Kisselef guvernatorul Tării Românești. Pe lângă Școala Națională, potrivit dispozițiilor oficiale, s-a creat, aici, și o secție de școală normală care să pregătească învățători, în perioada 1838-1850. În aceste încăperi școala și-a desfășurat activitatea până în 1836, când oficialitățile orașului vor contrui un local nou.
În legătură cu amplasarea noului local, între orășeni au existat neînțelegeri, care au dus la întârzierea începerii lucrărilor de construcție. Până la urmă, din porunca ,,marii vornicii” Nr.3377 de la 4 august 1833 adresată primarului Nicolae Gheorghiu s-a ales terenul din dosul caselor cluceresei Eliotina, adică locul dăruit de Nicolae Rucăreanu situat în centrul orașului (unde se află astăzi Școala Gimnazială ,,Oprea Iorgulescu”). La 8 septembrie 1836 s-a săvârșit serbarea de inaugurare a noului local, în prezența boierilor, a negustorilor și a celorlalți orășeni, iar în anul 1871, școala fiind neîncăpătoare, s-a mai adăugat la corpul clădirii o prelungire, pentru încă o clasă și o cancelarie, care corespundeau, acum, obligațiilor impuse orașului prin art.31 din Regulamentul școlar. În total clădirea a costat 17.840 lei vechi. Mobilierul școlar s-a cumpărat cu cheltuiala tuturor locuitorilor orașului.
În privința denumirii școlii, precizăm că în 1864 a luat numele de ,,Școala de băieți Nr.1”, nume folosit în corespondența oficială, căci câmpulungenii au continuat să o numească Școala Națională Domnească. Anomalia aceasta a durat până la înființarea în oraș a Școlii de băieți Nr.2, de când, spre a se deosebi de noua școală, i s-a adoptat de toți numele nou: ,,Școala de băieți Nr.1”.
Cursurile școlare s-au defășurat în această clădire cu mici întreruperi. Astfel, în 1848 în localul școlii au fost cantonate trupele otomane, iar din iunie 1855, școala a fost luată pentru cazarmă și spital al oștirilor aflate în oraș. Cursurile s-au ținut atunci în casele lui Gh. Stoica. În timpul primului război mondial, Școala Națională Domnească și-a închis cursurile, dar în localul școlii s-au ținut cursurile gimnaziului ,,Dinicu Golescu”, căci localul gimnaziului se transformase în spital pentru răniți, apoi în local pentru nevoile militare germane. Școala în perioada războiului și al ocupației germane (1917-1918) a fost închisă și din motivul că institutorii, Candid Ionescu și C.G. Melcescu s-au refugiat în Moldova, iar Vasile Gornea și Constantin Costăchescu au fost mobilizați.
În legătură cu evoluția populației școlare putem preciza următoarele: din 1841 școala era frecventată și de fete.
În 1847 erau înscriși și frecventau 170 elevi, iar în 1857, 216 elevi. Din totalul celor aproximativ 5000 de elevi, din perioada 1832-1914, au obținut certificatul de absolvire 2351 elevi.
După 90 de ani de folosință, vechiul local insalubru a fost demolat în 1926. S-a alcătuit un Comitet de inițiativă, avându-l ca președinte pe filantropul Oprea D. Iorgulescu. Acesta a finanțat construcția noii școli, alocând suma de 3.200.000 lei. Ca recunoștință, comitetul școlar a plătit sculptorului Constantin Baraschi suma de 70.000 lei pentru a turna în bronz chipul acestui filantrop.
Același ,,om de inimă și iubitor al copiilor” a lăsat prin testamentul Nr. 189 din 5 martie 1934 înregistrat la Tribunalul Muscel secția I ,, întreaga avere mobilă și imobilă, care va rămâne la încetarea din viață…Fundației Oprea D. Iorgulescu, Școala Primară de băieți Nr.1 și Școala Primară de fete Nr.2”.
Alături de Oprea D. Iorgulescu au subscris și familia Nanilor, Vasile Rizeanu și C. Dumitrescu. Planul noului lăcaș de instrucție și educație a fost realizat de arhitectul Dumitru Ionescu-Berechet.
În noul local dat în folosință în anul 1929 pe lângă Școala Primară de băieți Nr.1, a funcționat și Școala Primară de fete Nr.2, ce luase ființă în anul 1869. Programul școlii era 9-12; 14-16. În același timp Emilian Procopie a organizat în incinta școlii, pentru o scurtă perioadă de timp, o cantină pentru elevii săraci, susținută prin contribuția benevolă, serbări școlare, etc.
Școala avea și o bibliotecă donată de familia Urianu.
În perioada 1941-1945, ca urmare a foametei, cantina școlară a fost redeschisă și condusă de harnica profesoară de gospodărie, Maria Săvescu, ajutată de profesoarele Veronica Vlădescu și Maria Hurdubețiu.
La 24 mai 1970 școala, în prezența oficialităților locale, a sărbatorit 300 de ani de existență, cu care prilej a fost întocmită prima monografie.
Începând cu anul școlar 1985-1986 prin ordinul Inspectoratului Școlar Argeș, pentru o scurtă perioadă de timp, școala avea și clase afiliate, aparținând Școlii de Muzică și Arte Plastice.
La 6 iulie 1986, în timp ce se lucra la amenajarea unei săli de gimnastică, în podul clădirii s-a produs un incendiu în urma căruia s-a distrus prin ardere, întreg acoperișul, refăcut ulterior cu sprijinul Întreprinderii Miniere Câmpulung.
Recunoscută în oraș pentru rezultatele deosebite în procesul de instrucție și educație, la olimpiadele școlare, la examenele de admitere în liceu, școala a devenit suprasolicitată de numărul mare al elevilor. De aceea, în toamna anului 1989, cînd director era Constantin Ticuleanu a început construcția unui nou corp de școală, pe aripa de sud-vest cu 5 săli de clasă, grupuri sanitare, sală de sport, cancelarie și birouri secretariat – director, terminat în anul 1993. Planul clădirii a fost realizat de către inginerul Gabriel Ștefănescu și Ion Stoicescu de la I.P.J. Argeș.
În prezent școala dispune de 15 săli de clasă, o sală de sport, o bibliotecă, cancelarie, cabinet director –secretariat, cabinet medical și un laborator de informatică.
În 1998 la solicitarea conducerii școlii , adresată I.Ș.J.Argeș s-a aprobat schimbarea denumirii Școlii Nr.1 Câmpulung în Școala Națională ,, Oprea D. Iorgulescu”, iar în anul 2012 în Școala Gimnazială ,,Oprea D. Iorgulescu”.
Acum, după mai bine de 350 de ani de existență, Școala Gimnazială ,,Oprea Iorgulescu” se mândrește cu faptul că din rândul elevilor ei s-au ridicat oameni de o deosebită valoare printre care amintim:
Constantin D. Aricescu, istoricul și poetul revoluționar de la 1848; frații Ion și Dimitrie Nanu; Gheorghe Oprescu creatorul școlii românești de critică și istorie a artei; Gheorghe Ulieru medicul de plasă; Alexandru Mușatescu profesor, decan al baroului de avocați Muscel, primar al orașului Câmpulung; Dumitru Ionescu Berechet arhitectul școlii și al altor clădiri din țară și străinătate și mulți alții. Sperăm ca și din promoțiile actuale și viitoare să se afirme personalități care să facă cinste școlii și corpului profesoral.
Urmărind evoluția în timp a școlii, am stăruit, prin interpretarea surselor informative, să deslușesc modul cum s-a conturat, în ritmul curgerii timpului, numele și renumele ,,Școlii Gimnaziale Oprea Iorgulescu”.
Vivat, crescat, floreat!
Constantinescu Ioan Dan, profesor de istorie al acestei școli